alegerilor şi validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova, în care s-a
stabilit că sunt temeiuri de invalidare/anulare a alegerilor: (1) cazul în care votarea şi
stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă; (2) nu orice fraudă din procesul electoral
este echivalentă cu fraudarea alegerilor, ci numai frauda care este de natură să
influenţeze rezultatele alegerilor; (3) cererea de anulare a alegerilor trebuie motivată şi
însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Prin urmare, Curtea Constituţională a
prevăzut existenţa unei cereri motivate de anulare a alegerilor, însoţită de probe, fără
ca instanţa să trebuiască să invoce nevalidarea/anularea din oficiu.
Recurentul a mai atenţionat că instanţele de judecată erau obligate să motiveze în
ce măsură frauda comisă pe reţeaua Facebook a afectat rezultatele alegerilor.
În conformitate cu art. 440 alin. (2) Cod de procedură civilă, cu privire la
admisibilitatea recursului se decide fără prezenţa participanţilor la proces sau a
reprezentanţilor acestora, prin emiterea unei încheieri nemotivate despre care se face o
menţiune pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie.
Prin prisma normei de drept citate, Completul Colegiului civil, comercial şi de
contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că demersul înaintat
de Partidul politic ,,Platforma Demnitate şi Adevăr” şi Andrei Năstase, reprezentaţi de
avocatul Pavel Dumitru, cu privire la examinarea cauzei în şedinţă publică, este lipsit
de suport legal şi nu poate fi admis.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea
dosarului, un complet din trei judecători decide asupra admisibilităţii recursului,
dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea
depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul
neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa
acesteia.
Prin referinţa depusă la 23 iunie 2018, Partidul Politic ,,Platforma Demnitate şi
Adevăr” şi Andrei Năstase, reprezentaţi de avocatul Dumitru Pavel, au solicitat (1)
declararea recursului depus de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica
Moldova”, reprezentat de Nicolae Fomov, ca fiind inadmisibil, deoarece nu se
încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 Cod de procedură civilă şi este înaintat
de o persoană care nu dispune de drepturile procedurale speciale de a contesta un act
judiciar expuse în art. 81 Cod de procedură civilă, (2) restituirea recursului declarat de
Liudmila Perederii ca fiind depus de o persoană care nu este în drept de a declara şi (3)
admiterea recursului declarat de Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale
municipale Chișinău nr. 1.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Cod de procedură civilă, judecătorul raportor
verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport
verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2).
Verificând argumentele invocate de către Partidul Politic „Platforma Demnitate și
Adevăr” şi candidatul electoral Andrei Năstase, reprezentaţi de avocatul Dumitru
Pavel, de către Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”,
reprezentat de Nicolae Fomov, de către Consiliul Electoral al Circumscripției
Electorale municipale Chișinău nr. 1 şi de către Liudmila Perederii în cererile lor de
recurs, în baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de Partidul Politic
,,Platforma Demnitate şi Adevăr” şi Andrei Năstase, reprezentaţi de avocatul Dumitru
Pavel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii
Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate sunt inadmisibile din
următoarele motive.
8