judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra
inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu
conţine nicio referire cu privire la fondul recursului.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii
Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în a se verifica
dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2),
(3) şi (4) Cod de procedură civilă.
Astfel, instanţa de apel şi prima instanţă au examinat cauza sub toate aspectele, cu
respectarea normelor de drept material, procedural şi au apreciat corect probele
administrate, hotărârile acestora fiind legale. Argumentele invocate de către Partidul
Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” și candidatul electoral Andrei Năstase,
reprezentaţi de avocatul Dumitru Pavel, de către Partidul Politic „Partidul Socialiștilor
din Republica Moldova”, reprezentat de Nicolae Fomov, și de către Consiliul Electoral
al Circumscripției Electorale municipale Chișinău nr. 1 în cererile de recurs se referă la
fapte care au fost deja constatate de către instanțele inferioare și cu privire la care
completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme
de Justiție nu se poate pronunța, acesta efectuând doar o analiză în drept. Mai mult,
argumentele invocate de către recurenții menționați nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, iar cererea de recurs
depusă de Liudmila Perederii este depusă de o persoană care nu este în drept să declare
recurs. Din aceste motive, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios
administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră inadmisibile aceste recursuri.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi c) şi art. 440 alin. (1) Cod de
procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ
al Curţii Supreme de Justiţie
d i s p u n e:
Recursurile declarate de către Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” şi
candidatul electoral Andrei Năstase, reprezentaţi de avocatul Dumitru Pavel, de către
Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, reprezentat de Nicolae
Fomov, de către Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale municipale Chișinău
nr. 1 şi de către Liudmila Perederii se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă.
Preşedintele completului,
Judecător
Ion Druţă
Judecătorii
Victor Burduh
Luiza Gafton
13