d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a cauzei sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aceste dispoziţii legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea recursului exercitat conform Secțiunii a 2-a, Cap. XXXVIII din Codul de procedură civilă are un caracter devolutiv și privește în exclusivitate probleme de drept material şi procedural, verificându-se legalitatea deciziei, nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, sarcina instanţei de recurs la această etapă este de a verifica temeiurile recursurilor și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Completul evidenţiază că procedura de examinare a admisibilităţii unui recurs în materie civilă trebuie să corespundă în principiu garanţiilor unui proces echitabil, stabilite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în special cu referire la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul subsecvent de a fi audiat de o instanţă judecătorească. În acest context, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că dreptul unei persoane de acces liber la justiţie poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a admisibilităţii recursului. Asemenea rigori urmăresc scopul aplicării şi al interpretării unitare a legislaţiei şi îndeplinesc funcţiile de administrare eficientă a justiţiei, fiind în deplină concordanţă cu art. 6 din CEDO (hotărârea Trevisanato v. Italia, 15 septembrie 2016, paragraful 32). Completul notează că în cererea de recurs, Partidul Politic ,,Platforma Demnitate şi Adevăr” şi Andrei Năstase, reprezentaţi de avocatul Dumitru Pavel, au invocat drept temei de declarare a recursului prevederile art. 432 alin. (2) lit. a), b) şi c) Cod de procedură civilă. Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, reprezentat de Nicolae Fomov, nu a indicat în cererea de recurs niciun temei de drept în vederea declarării recursului prevăzut de art. 432 Cod de procedură civilă. În cererea de recurs, Consiliul Electoral al Circumscripţiei Electorale municipale Chişinău nr. 1 a invocat la general prevederile art. 432 Cod de procedură civilă, fără a specifica alineatul sau litera prevăzută în acest articol. Totuşi, din conţinutul cererilor de recurs rezultă că, în esență, Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” și candidatul electoral Andrei Năstase, reprezentaţi de avocatul Dumitru Pavel, Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, reprezentat de Nicolae Fomov, şi Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale municipale Chișinău nr. 1, au reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară, cu privire la care s-a pronunțat instanţa de apel, invocarea pretinselor încălcări comise de către instanţa de apel nefiind suficient de fundamentată. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din trei 12